Gâsca cu gât roşu (Branta ruficollis), numită şi gâsca cu piept roşu, gâsca cu cravată, este o gâscă mai mică decât gârliţele cu penajul cel mai frumos colorat întâlnit în Europa, care cuibăreşte în tundra siberiană şi iernează mai ales în sud-estul Europei (România şi Bulgaria, uneori în Republica Moldova). Este o pasăre-simbol pentru Dobrogea.

Gâsca cu gât roşu cuibăreşte în zonele de tundră din Siberia arctică, în special în peninsula Taimîr, cu o mică populaţie în peninsulele Gîdan şi Iamal. Iernează din noiembrie până în martie în sud-estul Europei şi sud-vestul Asiei, în principal pe coastele nordice şi vestice ale Mării Negre (în România, Bulgaria şi Ucraina) şi pe coastele Mării Caspice. În trecut ierna numai pe coastele vestice ale Mării Caspice, dar înlocuirea culturilor de cereale cu cele de bumbac şi viţă de vie a determinat în anii ’60 schimbarea cartierelor de iernare a acestei specii în vestul Mării Negre (România), iar mai recent a început să ierneze şi pe coastele Bulgariei, uneori în Grecia. Doar puţine exemplare ajung să ierneze în vestul Europei, împreună cu efective din alte specii din acelaşi gen - gâscă neagră (Branta bernicla) sau gâscă călugăriţă (Branta leucopsis).

Masculul și femela cântăresc între 2.5 și 3.5 kg. Femela depune o singură dată pe an, de obicei 6-7 ouă, ouă pe care le cloceşte timp de 23-25 de zile. Masculul stă în apropiere, asigurând-o cu hrană. Pe la mijlocul lunii iulie are loc eclozarea puilor care, după 24–36 de ore de la eclozare pot înota şi sunt conduşi de către femelă şi mascul în locurile de hrănire. Puii devin zburători la 35-42 de zile. Păsările adulte năpârlesc complet la sfârşitul lui iulie. Majoritatea păsărilor devin zburătoare după năpârlire, în a treia decadă a lunii august, iar pe la finele lunii septembrie îşi iau zborul spre sud ultimele cârduri de păsări. Distanţa parcursă între zonele de cuibărit şi cartierele de iernare depăşeşte 4.000 km.